În vreme ce în țări precum Japonia, Italia și Grecia se folosește în mod curent bideul pentru spălare după utilizarea toaletei, cetățenii din majoritatea statelor se folosesc de hârtia igienică după ce merg la baie.
Acum, însă, doctorii avertizează că acest obicei poate lăsa în urmă materii fecale, pe de-o parte, în vreme ce utilizarea excesivă a hârtiei poate cauza probleme precum fisuri anale sau infecții ale tractului urinar, pe de altă parte.
„Mi se pare greu de ]n’eles faptul că milioane de oameni cred că sunt curați, când de fapt nu e deloc așa. Hârtia igienică mută materiile fecale, dar nu le înlătură”, a spus Rose George, autoarea lucrării„The Big Necessity: The Unmentionable World of Human Waste and Why It Matters” pentru Tonic, citat de Independent.
Chiar dacă ar putea suna ca o sugestie bizară, George nu este singura care susține această ipoteză și faptul că, în schimb, oamenii ar trebui să utilizeze șervețele umede, poate chiar pe cele destinate bebelușilor.
Totuși, igiena nu este singurul motiv pentru cae oamenii ar trebui să ia în considerare folosirea alternativelor la hârtia igienică. Uzul intens și agresiv poate cauza fisuri anale dureroase, greu de vindecat, dar și infecții ale tractului urinar, mai arată specialiștii.